Mama si fiu, raniti intr-un accident provocat de capul familiei

Mama si fiu, raniti intr-un accident provocat de capul familiei. Un autoturism care nu a acordat prioritate unui TIR a fost la un pas de a fi spulberat.

Conform poliției, șoferul vinovat, în vârstă de 44 de ani, care circula pe DJ 720, ar fi pătruns pe DJ 101 P, pe raza comunei Florești – sat Călinești, fără să se mai se asigure stânga.

Autoturismul condus de el a fost lovit lateral de un TIR, al cărui șofer a reușit totuși să limiteze dezastrul (FOTO).

În urma coliziunii dintre cele două autovehicule au rezultat două victime, respectiv pasagerul dreapta față – un minor de 14 ani și pasagerul din dreapta spate – mama sa, în vârstă de 45 de ani. Ambii au fost încarcerați.

Puștiul s-a ales cu un traumatism la mână, în timp ce femeia a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral și traumatism facial.

Șoferul autoturismului ar fi suferit un atac de panică, văzându-și familia rănită, și a avut și el nevoie de îngrijiri medicale.

Poliția a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Ziarul de Ploiești

accident grav FlorestiAccident provocatstiri Prahova
Comments (0)
Add Comment