Astfel, Curtea de Apel Brașov a admis apelurile formulate de cei şapte inculpaţi, iar în final a redus toate pedepsele cu peste doi ani și jumătate.
Liderul grupării, Sandu Zamfir, zis “Austrianu”, va executa cinci ani şi şase luni de închisoare, cu o jumătate de an mai puţin faţă de condamnarea iniţială.
Soţia lui Austrianu, Sandu Irina, va executa o pedeapsă de patru ani de închisoare, cu şase luni mai puţin decât cea aplicată inițial.
Cei trei fii ai cuplulului au primit și ei pedepse mai mici, cuprinse între doi ani şi opt luni şi patru ani de închisoare.
Curtea de Apel Brașov a admis, însă, ca cei șapte inculpaţi să plătească despăgubiri în valoare totală de 40.000 de euro şi 186.000 lei.
În acest dosar, membrii clanului Austrianu au fost acuzați de înșelăciune. Ei cumpărau mașini de lux, dar nu plăteau tot prețul cerut de cumpărător, spunând că vor achita ulterior diferența. În schimb, se apucau să vândă autoturismele printr-o schemă mai complicată, pentru a scăpa de orice fel de răspundere.
CITEȘTE ȘI: Ploiesti: Dosarul clanului interlop Austrianu, stramutat la Curtea de Apel Brasov