Iulian Dumitrescu a rămas președintele PNL Prahova, fapt care a atras indignarea PSD Prahova

Iulian Dumitrescu a rămas președintele PNL Prahova, fapt care a atras indignarea PSD Prahova. Social-democrații se declară contrariați de toate declarațiile liberalilor.

Săptămâna trecută, PSD a contestat numirea reprezentanţilor PNL în birourile electorale locale, pe motiv că acestea sunt semnate de Iulian Dumitrescu, persoană despre care social-democraţii au semnalat că, în baza declaraţiilor publice, nu mai are nicio calitate politică în PNL Prahova.

Numai că liberalii au notificat Biroul Electoral Județean despre faptul că Dumitrescu a rămas președintele organizației județene și, deci, a semnat în mod legal delegările.

Se reţine că Partidul Naţional Liberal a transmis, prin e-mail, către toate birourile electorale de circumscripţie comunale, orăşeneşti şi municipale adresa nr. 136/18.04.2024, înaintată şi Biroului Electoral de Circumscripţie judeţeană, prin care a învederat că adresele privind reprezentanţii desemnaţi în aceste birouri sunt semnate, în mod valabil, de domnul Iulian Dumitrescu care este preşedintele Partidului Naţional Liberal – filiala Prahova fără să fi fost formulată şi înregistrată vreo demisie din această funcţie de conducere”, se arată într-un document al BEJ Prahova.

Ceea ce îi îngrijorează cu adevărat pe social-democrați este faptul că președintele PNL Prahova ar putea candida din nou la șefia Consiliului Județean, funcție pe care o doresc cu ardoare.

COMUNICAT PSD PRAHOVA

Partidul Social Democrat (PSD) Prahova își exprimă indignarea față de afirmațiile contradictorii ale domnului Iulian Dumitrescu, fost preşedinte al Consiliului Județean Prahova, din partea PNL.

Ca urmare a declarațiilor făcute astăzi de Iulian Dumitrescu, PSD Prahova dorește să ofere o perspectivă clară și cronologică asupra evenimentelor, din care rezultă că fostul preşedinte al Consiliului Județean Prahova a furnizat informații false și contradictorii în legătură cu demisia sa din PNL.

  • Pe data de 1 februarie, a început ancheta DNA pe numele lui Iulian Dumitrescu, fiind acuzat de luare de mită și fals în declarații.
  • În aceeași zi, Iulian Dumitrescu a anunțat public, pe Facebook, că a demisionat din toate funcțiile din cadrul PNL.
  • A doua zi, pe 2 februarie, președintele PNL, Nicolae Ciuca, a confirmat și garantat demisia lui Dumitrescu din toate funcțiile detinute în partid.
  • Ulterior, Nicolae Ciucă a declarat că nu îl susține pe Dumitrescu pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova, invocând necesitatea clarificării situației juridice.

Astăzi, la aproape 3 luni de când a garantat şi i-a fost confirmată demisia, Iulian Dumitrescu a avut o ieşire publică în care a negat demisia sa din fruntea PNL Prahova, contrazicând declarațiile anterioare făcute atât de persoana sa, cât şi pe cele ale preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă. Ba mai mult, cu nonşalanță şi un tupeu incredibil, ținând cont de statutul de “urmărit penal”, Iulian Dumitrescu anunță că doreste sa candideze din nou pentru aceeaşi funcție despre care procurorii spun că i-a adus beneficii ilegale de milioane de euro.

Asadar, Iulian Dumitrescu doreste să i se valideze candidatura, fiind singurul “rămas pe dinafara” în cadrul PNL.

Aceste evenimente evidențiază nu doar lipsa de integritate din partea domnului Dumitrescu, care a recurs la minciună și manipulare pentru a-și promova agenda politică, ci şi un real pericol ascuns în spatele unui politician milionar în euro, care se pretinde a fi “preocupat de soarta prahovenilor” care, în 4 ani de mandat, nu l-au văzut niciodată prin satele şi oraşele lor.

PSD Prahova condamnă ferm astfel de practici și își reafirmă angajamentul său față de transparență și etică în viața politică.

Ziarul de Ploiești

PSD Prahova vs PNL Prahovastiri politice Prahova
Comments (0)
Add Comment