– Domnule primar, un lucru este cert: aveți buget și vă puteți face planuri concrete. Sunteți mai fericit sau mai puțin fericit ca anul trecut?
– Sunt fericit pentru că s-a votat bugetul foarte repede, anul acesta, deoarece și bugetul național s-a aprobat la finele lunii decembrie anul trecut, iar de curând – și bugetul Consiliului Județean. Altădată, ne apuca luna aprilie și era târziu, deoarece fiecare investiție are o perioadă birocratică, de câteva luni, așa că lucrările efective începeau în cel mai bun caz la finele verii sau început de toamnă. Nu au fost probleme și nici nu au apărut divergențe în ceea ce privește bugetul orașului, pentru că a fost pus pe site spre consultare, consilierii au primit materialele necesare, așa că a fost votat în unanimitate. Fericirea se termină, însă, dacă vorbim de valoarea bugetului. Ultimul recensământ a confirmat faptul că Băicoiul se menține ca cel mai mare oraș din județ, după cele două municipii (Ploiești și Câmpina), cu peste 16.700 de locuitori, dar în 2023 avem la dispoziție pentru investiții – după ce dăm la o parte sumele necesare pentru confinanțarea proiectelor europene – doar aproximativ 6 milioane de lei. Cu acești bani am vrea să facem multe lucrări, dar cu siguranță este imposibil. De altfel, din 2017 am observat că trendul este descrescător în ceea ce privește sumele aflate la dispoziție, deoarece se consumă foarte mult pe partea de funcționare. Vorbim atât de utilități pentru tot ce înseamnă instituții publice (primărie, unități de învățământ, spital etc.), costuri generate de iluminatul public, dar și de salarii funcționari, care tocmai au fost majorate de la nivel național cu 10% (aici excluzând primarul și viceprimarul, care au rămas la același nivel al veniturilor).
– V-ați făcut un calcul comparativ cu 2022?
– Sigur că da, pentru că eu de fiecare dată analizez cu mare atenție partea de dezvoltare a bugetului, ceea ce îmi permite să realizez lucrări. Pe partea de dezvoltare, deci, avem cu aproximativ 3 milioane de lei mai puțin ca în 2022. Dar m-am obișnuit, pentru că niciodată nu m-am bazat prea mult pe fondurile locale. Este un adevăr, chiar dacă unul trist. Am găsit orașul cu probleme mari, încă din 2016, și dacă nu aș fi atras fonduri europene sau guvernamentale nu aș fi putut realiza mare lucru. Gândiți-vă câte am făcut pe parte de infrastructură, la școli, la grădinițe, la spital și așa mai departe, și trageți concluzia dacă le puteam face doar cu banii din bugetul local. Vorbim de o modernizare în ritm accentuat, lucru imposibil dacă nu procedam astfel. Vă aduc aminte că prin unul dintre ultimele proiecte aprobate, cel depus în cadrul Programului Național “Anghel Saligny”, am reușit să atragem 38 milioane de lei (peste 7,7 milioane de euro) pentru a construi un pasaj rutier suprateran peste DN1. Un singur proiect, așadar, face cât bugetul de investiții al orașului, pe 6-7 ani. Este adevărat că trebuie să investim constant bani în studii de fezabilitate, dar numai așa putem să fim cu un pas înaintea altora, astfel când apare o oportunitate de finanțare noi suntem capabili să depunem în termen scurt proiecte coerente și fezabile. Aș fi fost foarte fericit dacă exista o strategie la nivel național, astfel încât și sumele necesare pentru aceste studii de fezabilitate să fie acoperite și să nu le luăm din bugetul local. Practic, primăriile sunt limitate în a accesa fonduri europene de câți bani au pentru SF-uri. În plus, cu cât depunem mai multe proiecte pe fonduri europene, crește și valoarea confinanțării de 2%. Dar asta e legislația și încercăm să ne descurcăm.
– Ce fel de investiții aveți în vedere?
– Sunt foarte multe proiecte europene în implementare și lucrăm deja la altele. Numai anul trecut cred că am semnat contracte de finanțare în valoare de aproximativ 12 milioane de euro. Asta înseamnă că sunt investiții în derulare în oraș și vor fi și în continuare.
Din bugetul local, încercăm să continuăm dezvoltarea infrastructurii rutiere, și aici venim cu soluții complexe, respectiv nu doar asfaltare (vom pune strat nou pe toate străzile unde este cazul), ci și realizarea de rigole pentru preluarea apelor pluviale – care sunt acoperite cu dale, pentru a evita producerea unor accidente rutiere sau în care sunt implicași pietoni – și amenajarea intrărilor în curți. Anul acesta, de exemplu, în afara drumurilor prinse în contractul-cadru (în valoare de 3,5 milioane de lei, semnat la finele anului trecut), de care ați mai scris, vom asfalta un nou lot de străzi, și mă refer la Saturn, Fragilor, Dealului, parțial Armoniei, Bârsei, care sunt mai mici și au structura de piatră, și vom construi rigole pe strada Popa Șapcă și pe strada Dâmboviței, deoarece este o zonă predispusă la inundații. Ne mai încurcă uneori operatorii de utilități, care activează pe raza orașului, pentru că încercând să repare anumite defecțiuni sparg stratul de asfalt și apoi cârpesc. Din acest motiv, am schimbat regulamentul, astfel că străzile să nu mai fie lăsate cum vor unii.
Și anul acesta vom continua să investim la Spitalul Orășenesc. În acest an ne dorim să mărim parcarea, pentru că este insuficientă. În plus, tot la această unitate medicală, printr-un proiect european în valoare de 2 milioane de euro vom aduce o nouă aparatură de ultimă oră, ultramodernă, care va completa ceea ce deja am achiziționat deja, tot pe fonduri UE.
Continuăm și sperăm să realizăm cât mai repede extinderea Liceului Teoretic.
De asemenea, amenajăm parcul de la Sala de Sport și încă unul, mai mic, la intrare în cartierul Tufeni. Investim și în noi piste de biciclete, anul acesta aproximativ 6 kilometri.
Tot anul acesta vrem să cumpărăm 2 tractoare cu lamă și remorci, pentru a mări parcul auto de la Gospodăria Locală, deoarece știu că deszăpezirea nu s-a făcut cum trebuie, dar nici nu aveam prea multe soluții la îndemână. La 150 kilometri de străzi existente intervenim în prezent cu două utilaje și alea vechi. Sigur, putem să dăm mai mulți bani pe închirierea de utilaje, dar am preferat să îi consumăm mai înțelept. De asemenea, vrem să cumpărăm și o mașină de spălat stradal cu o capacitate de 5000 de litri, pentru a fi mai eficienți pe parte de curățenie, dar și să avem cum să udăm zonele verzi, când este secetă.
Vom băga ceva bănuți și în amenajarea Târgului Băicoi, unde continuăm să asfalatăm alei și să montăm stâlpi de iluminat. De asemenea, vrem să achiziționăm tarabe pentru a le închiria în zona comerțului de legume-fructe. Ne gândim și la un proiect inedit – piețe mixte volante în cartiere, pe care să le organizăm în timpul săptămânii, nu în weekend. Sperăm să găsim mai mulți comercianți dornici.
Vrem să demolăm piața de la blocuri și fosta centrală termică, care sunt nefuncționale și întreaga zonă arată urât. Analizăm dacă putem face parcări noi.
Ziarul de Ploiești