Interviu cu primarul orașului Băicoi, despre ce înseamnă digitalizarea administrației locale pentru cetățeni

Interviu cu primarul orașului Băicoi, despre ce înseamnă digitalizarea administrației locale pentru cetățeni. Vezi ce explicații a oferit Marius Constantin. 

– Domnule primar, unul dintre proiectele pe care ați reușit să le finanțați cu fonduri europene are legătură cu digitalizarea primăriei și, implicit, a serviciilor pe care aceasta le prestează către cetățeni. În ce punct ați ajuns?

– Am încercat constant să investim folosind în special fonduri europene, în diverse domenii de activitate care țin de administrația publică, și am constatat că până și Primăria Băicoi, ca instituție, se lovește de o birocrație mare. Ne-am dat seama că dacă nouă ne este greu, cu atât mai mult îi este unui locuitor al orașului, pus în fața drumurilor nesfârșite în interacțiunea cu statul. Ideea, deci, ne venise de mai mult timp, dar am așteptat deschiderea unei axe prin Planul Național de Redresare și Reziliență, ca să ne putem digitaliza serviciile. Eu am găsit câteva compartimente care foloseau programe IT, dar o digitalizare reală a instituției nu a avut loc până acum. Știm cu toții că dacă ai nevoie de documente din partea statului ești plimbat în mai multe locații și ai nevoie de diverse informații pentru a realiza un dosar, ceea ce nu este comod. Așa se realizau intervențiile la fondul funciar, la taxe și impozite, la urbanism ș.a.m.d. Rezulta timp pierdut și acumulare de nervi. De multe ori documentele nu se găseau pentru că fuseseră rătăcite prin sertare sau chiar pierdute, nu erau actualizate sau apăreau date eronate. Nu mai vreau să văd așa ceva la Primăria Băicoi.

Investiția vizează două componente importante: pe de o parte, o interconexiune reală între compartimentele administrației, iar pe de altă parte – o interconexiune mai bună între primărie și cetățeni. Proiectul s-a derulat destul de rapid, ca să nu pierdem banii europeni, așa că este finalizat deja, deși au mai rămas lucruri de lămurit.

– Să înțeleg că există totul funcțional?

– Momentan, suntem în faza imediat după implementare, în care noi – angajații administrației publice locale – încercăm să ne acomodăm cu programele. Nu pot spune că suntem pregătiți, deci, deoarece încă solicităm lămuriri firmei din București care a realizat totul. Suntem într-o continuă comunicare cu ei și le cerem exemple concrete, pentru a putea să înțelegem ce avem de făcut. Sperăm ca în scurt timp să fim cu adevărat capabili să interacționăm cu cetățenii în mod digital. Vrem ca această relație să se facă mai mult online și mai puțin printr-o prezență fizică la sediul primăriei. De ce trebuie să ne obișnuim și suntem într-o etapă de învățare? Pentru că este ceva nou și destul de complex, în același timp. Noile tehnologii distrug rutina cu care eram obișnuiți și ne obligă să ne actualizăm cunoștiințele. Este o perioadă de adaptare, pentru că nu toți suntem experți în tehnologia informației (IT).

– Ce presupune concret această digitalizare?

– Așa cum am spus mai devreme, asigură o mai bună conexiune între toate compartimentele primăriei. Circuitul nou creat prevede că un document – scris (care va fi scanat) sau digital – va ajunge la Registrul Unic, iar de acolo va fi preluat online de toți funcționarii care trebuie să ofere un răspuns sau să dea avize/ autorizații. Doar acolo unde legislația actuală ne obligă să oferim și documente fizice vom mai avea hârtii/ dosare. Pot să dau și un exemplu. Dacă o persoană/ familie achiziționează un imobil, până acum erau necesare vizite la Fond funciar pentru a obține titlul de proprietate, apoi la Taxe și Impozite, ca să îl înscrie pe numele său/ lor. În noua variantă, este de ajuns ca la Registrul Unic să fie depus contractul de cumpărare-vânzare și celelalte informații solicitate, după care cetățeanul va aștepta rezolvarea problemei. Fiecare cerere va apărea în program în așteptare, cu un număr de înregistrare, astfel ca funcționarul să le vadă când deschide calculatorul. Mai mult, când există termene clare pentru fiecare răspuns, va fi avertizat câte zile mai are la dispoziție. Legătura cu cetățenii, inclusiv solicitarea de date suplimentare, se dorește a se realiza în special online, pentru a-i scuti pe aceștia de drumuri. Sigur, la început poate apar erori, poate întârzieri, până ne vom pune și noi la punct cu programele.

Oamenii vor avea, prin același sistem IT, posibilitatea să se programeze la audiențe, să trimită sesizări sau solicitări de lămuriri. Vom avea inclusiv un capitol de bugetare participativă, prin care băicoienii ne pot trimite propuneri de lucrări/ investiții. De altfel, îi încurajăm să ne expună ideile.

– În momentul de față, această componentă, care privește legătura dintre Primăria Băicoi și cetățeni, este funcțională?

– Da, este deja funcțională, începând cu luna septembrie. Avem afișate inclusiv cereri-tip, pentru a ușura legătura locuitorilor cu administrația. Pentru a-i obișnui cu noul sistem, vom încerca să le oferim mai multe informații despre cum pot accesa sistemul și cum îl pot utiliza. Noi învățăm, așa cum v-am spus, să îl folosim, odată cu băicoienii. Date în acest sens vor fi publicate în broșuri, dar și pe panourile video ale stațiilor inteligente de maxi-taxi, pe care cetățenii le-au văzut deja instalate prin oraș, stații care fac parte din același proiect de digitalizare.

– Sistemul a fost gândit astfel încât cetățeanul trebuie să dețină un calculator sau poate să folosească și telefonul inteligent?

– Poate descărca o aplicație și pentru telefon. Există pe pagina primăriei, în partea de jos a paginii principale. Tot acolo găsește și documentele utile, în format digital.

În plus, prin același proiect, am amplasat două info-chioșcuri, acei roboți de care vorbeam tot la dvs în ziar, prin care se pot plăti taxe, impozite, amenzi locale, dar numai cu cardul, pentru că vor sosi și terminalele e-POS de la banca cu care avem contract. Primul îl găsiți chiar în sediul Primăriei Băicoi, iar al doilea în noul Centru Cultural, care este deschis 24 de ore din 24, în sensul că va exista cineva de pază, care vă poate deschide ușa. Anul viitor sperăm să amplasăm alte 3-4 info-chioșcuri la exterior, în diverse zone ale orașului, dar mai ales unde se fac cumpărături.

Ziarul de Ploiești

digitalizare Primaria Baicoiinterviu primar Baicoiprimar Baicoi Marius Constantin
Comments (0)
Add Comment