Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta va construi in Prahova un centru de antrenament, de peste 1 milion de euro

Inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), colonelul Daniel Marian Dragne (foto), a anunțat că are în vedere construirea la Boldești – unde se află și Școala de subofițeri de pompieri și protecție civilăa unui centru de pregătire pentru personalul operativ al instituției, investiția ridicându-se la 5,5 milioane de lei.

Acesta face parte din viitoarele baze de pregătire și intervenție, care mai includ un centru național de excelență în asistența medicală prespitalicească și în domeniul CBRN, la Gornești—în județul Mureș, dar și un centru național de răspuns la dezastre – în București.

De asemenea, România ar putea avea, în viitorul apropiat, unul dintre cele mai moderne bazine de pregătire a scafandrilor din Europa, a declarat colonelul Daniel Marian Dragne.

Potrivit acestuia, bazinul ar urma să fie construit la Constanța, printr-un proiect cu finanțare europeană, în valoare de 3,5 milioane de euro.

Baza de pregătire de la Constanța va asigura pregătirea profesională atât a scafandrilor români, cât și a celor din țările europene.

“Noi nu vrem să fim doar utilizatori ai unor resurse sau participanți la niște cursuri la nivel internațional, ci vrem să fim și furnizori. România poate furniza aceste servicii”, a afirmat Dragne.

colonel Daniel Marian DragneIGSUISU PrahovaScoala de Subofiteri de Pompieri si Protectie Civila Boldestistiri Prahova
Comments (0)
Add Comment