Incendiu locuință în comuna Gornet Cricov, sat Valea Seacă. Evenimentul a avut loc în noaptea de luni spre marți.
Focul s-a declanșat la nivelul acoperișului si a etajului. Suprafața afectată este de aproximativ 280 mp.
Până la sosirea forțelor de intervenție, familia care locuia acolo – 3 adulți și 7 minori – a reușit să iasă, așa că nu au existat victime.
Pompierii au acționat cu trei autospeciale de stingere, o cisternă și o ambulanță SMURD.
Intervenția s-a desfășurat pe parcursul a șase ore.
Ziarul de Ploiești