În conformitate cu dispoziţiile art. 217 C pr. pen. cauţiunea garantează participarea inculpatului la procesul penal şi respectarea de către acesta a obligaţiilor, putând servi pentru repararea pagubelor cauzate prin infracţiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii.
Inculpatului Ghiță Sebastian Aurelian i-a fost adusă la cunoştinţă ordonanţa privind admiterea cererii de consemnare a cauţiunii şi dispunerea sechestrului asiguratoriu în conformitate cu dispoziţiile CPP.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.