In minivacanta de Paste, Politia Rutiera din Prahova a facut un venit urias din amenzi

În perioada 30 aprilie – 2 mai, polițiștii au aplicat peste 500 de sancțiuni contravenționale. Din fericire, nu a fost înregistrat niciun accident mortal.

Aproape 350 de poliţişti au acționat, suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în zonele unde au avut loc manifestări religioase, cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale, pentru ca cetățenii să petreacă sărbătoarea Învierii Domnului în siguranță.

De asemenea, în perioada minivacanței de Paște, 30 aprilie – 2 mai, în județul Prahova nu au fost înregistrate accidente rutiere soldate cu decesul unor persoane.

Tot în această perioadă, traficul rutier pe drumurile naționale a înregistrat valori de trafic ridicate, aproape 40 de polițiști fiind la datorie la orele de vârf pe Valea Prahovei.

Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat peste 500 de sancţiuni, în valoare de aproape 140.000 de lei (peste 31.000 de euro).

Astfel, pentru neregulile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 374 de sancţiuni contravenţionale, 249 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză.

Totodată, poliţiştii au retras 3 de certificate de înmatriculare şi au reţinut 14 permise de conducere.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 75 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Comments (0)
Add Comment