Fostul viceprimar Cristian Ganea a fost numit sef la ADI Managementul Deseurilor Prahova

Fostul viceprimar Cristian Ganea a fost numit sef la ADI Managementul Deseurilor Prahova, în locul lui Virgil Popa.

Această informație era vehiculată încă de anul trecut, în contextul în care reprezentantul Pro România nu mai spera să devină din nou viceprimar, din cauza configurației politice a actualului Consiliu Local Ploiești.

Cristian Ganea este consilier local și a devenit, începând de astăzi, director executiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Parteneriat pentru Managementul Deşeurilor” Prahova, structură fondată de 103 primării şi Consiliul Judeţean.

Pe vremea când ocupa poziția a doua în ierarhia Primăriei Ploiești, Ganea a reprezentant municipiul în asociație, având contact direct cu operatorul de salubritate, compania Rosal. În aceeași perioadă, primarul Adrian Dobre dorea să rupă contractul cu firma lui Prigoană, invocând mizeria din oraș.

“Obiectivul meu este să se respecte contractele şi să se vadă o schimbare în managementul deşeurilor în tot judeţul şi în special în Ploieşti, unde sunt cunoscute problemele apărute de-a lungul timpului“, a fost prima declarație a lui Cristian Ganea, din funcția de director executiv al ADI.

Ziarul de Ploiești

ADI Managementul Deseurilor PrahovaCristian GaneaRosalsalubritate Prahova
Comments (0)
Add Comment