Forța Dreptei a prezentat cea mai argumentată opinie politică despre situația dezastruoasă de la TCE Ploiești

Forța Dreptei a prezentat cea mai argumentată opinie politică despre situația dezastruoasă de la TCE Ploiești, în care sintetizează pe scurt cauzele.

COMUNICAT

Situația financiară precară în a ajuns societatea Transport Călători Expres Ploiești, a stârnit numeroase controverse în ultima perioadă. Aflată în prag de insolvență, cu o datorie de 45 de milioane de lei la ANAF, TCE a ajuns mărul discordiei în Consiliul Local.

În timp ce primarul Andrei Volosevici încearcă mărirea capitalului social a societățiii prin transferul unui teren și a unor clădiri, consilierii PNL, prin vocea lui Gheorghe Sârbu, vor ca 200 de oameni să fie dați afară ca societatea să își revină.

Asta ca să nu mai menționez că astăzi, luni, 10 iulie, pentru a treia oară proiectul privin situația TCE nu a trecut din lipsă de cvorum.

Nu o să reiau instoria datoriilor TCE și nici nu vreau să dezbat joaca politică din Consiliul Local, mai ales că nimeni nu vine cu soluții reale pentru salvarea societății.

Eu mă gândesc la cei 900 de angajați ai TCE care de câteva zile stau cu teama că vor rămâne pe drumuri. Și asta în timp ce reprezentanții municipalității și ai consiliului local nu fac decât să se certe și să se acuze, fără a găsi soluții.

Situația financiară dezastruasă a TCE se datorează exclusiv celor care au condus societatea, cel puțin în ultimii 10 ani. Vorbim despre lipsă de viziune, despre management defectuos și despre indolență. Nici măcar actuala conducerea a TCE, în frunte cu Nicolae Alexandri și Raul Petrescu, nu au dat dovadă de capacitate. Au așteptat până în ultimul moment, cu ”mâna întinsă” la primărie, rezolvarea situației.

Nu domnilor, nu așa se conduce o afacere. Trebuie să gândești soluții reale, să găsești pârghii de a face economii la bugetul societății, să eficientizezi transportul în comun pentru a nu mai exista pierderi, să găsești acele surse financiare care ar fi salvat de mult TCE, acestă gaură neagră pentru bugetul Ploieștiului.

Domnule Nicolae Alexandri, domnule Raul Petrescu, onorabil ar fi să demisionați dacă tot ați ajuns în poziția de a băga societatea în insolvență și a lăsa pe drumuri 900 de oameni.

Domnilor consilieri, domnule primar, războaiele politice nu trebuie să afecteze actul administrativ. Încă puteți găsi soluții reale și pertinente.

Dr. Dragoș Rusu

Președinte Forța Dreptei Ploiești

Ziarul de Ploiești

Forta Dreptei PloiestiForta Dreptei PrahovaTCE Ploiesti datorii
Comments (0)
Add Comment