Festivalul Sinaia Forever împlinește 30 de ani și are loc în perioada 5-7 septembrie 2025. 3 Zile, 3 Scene, 3 Evenimente, zeci de artiști, printre care și nume supercunoscute!
Prima ediție a festivalului a avut loc în 1995 sub numele “Festivalul Toamnei”. A pornit ca o sărbătoare locală, cu parade colorate, spectacole în aer liber și multă bucurie împărtășită pe străzile orașului.
În timp, Festivalul a devenit Sinaia Forever și s-a transformat într-o poveste vie, unde tradiția, arta și bucuria comunității se întâlnesc pentru a crea amintiri de neuitat. În fiecare an, artiști mari, dar și talentele aflate la început de drum și-au gasit locul pe scenă. Copiii, dar și adulții au interacționat cu artiștii stradali sau au participat la atelierele demonstrative. Fiecare ediție a purtat o temă diferită, iar împreună ele au scris o poveste despre imaginație, creativitate și spirit de comunitate.
2025 – Un an al viselor
La ediția aniversară din acest an, festivalul adună sub un singur VIS trei lumi complementare:
- Sinaia Forever – tradiția și inima orașului.
- Family Fest – un spațiu dedicat familiei și comunității.
- Tradiția Militară – Marșul anual la Crucea Eroilor și demonstrații de mânuire a armelor.
Parada de deschidere se va desfășura vineri 5 septembrie 2025, de la ora 17.00, pe B-dul Carol I, din dreptul intersecției cu str. Al. Vlahuță până la intrarea în Parcul Ghica. Parada va deschide porțile către o lume de Vis: artiștii stradali vor aduce pe străzile orașului fantezie, culoare și bucurie, prin dansuri, ritmuri de percuție, jocuri, picioroange și surprize care par desprinse din cărțile cu povești. Alături de ei, oficialitățile locale și delegațiile orașelor înfrățite vor transforma această paradă într-o sărbătoare a prieteniei fără granițe.
Family Fest este povestea unei comunități care știe să viseze împreună. Festivalul a fost și rămâne despre oameni – despre cei care locuiesc aici, despre cei care revin în fiecare an și despre cei care descoperă Sinaia pentru prima dată.
Tradiția Militară – un spectacol impresionant de disciplină, onoare și curaj care readuce în prezent istoria. Veți putea urmări demonstrații de mânuirea armelor și reconstituirea unei lupte care vor avea loc în Parcul Știrbei, sâmbătă de la ora. 18.00. Evenimentul se desfășoară în cadrul Marșului Comemorativ – Crucea Eroilor, eveniment anual de suflet pentru Sinaia.
Trei scene, trei universuri, o singură poveste
Pentru a aduce împreună generații și pasiuni diferite, ediția de anul acesta prinde viață pe trei scene:
1. Dream Stage, în Parcul Dimitrie Ghica – scena viselor devenite realitate, unde fanii vor fi aproape de artiștii din topuri actuale.
Vineri 5 sept. 2025
18:00 – Tania Turtureanu
19:00 – Cabron
20:00 – Ristei
21:00 – Rareș
22:00 – Damian&Brothers
23:00 – Show lasere si lumini
Sâmbătă 6 sept. 2025
19:00 – Misha Miler
20:00 – Feli
21:00 – LUPII lui Calancea
22:00 – VUNK
23.00 – Show lasere si lumini
2. Family Fest Dream în centrul orașului – locul în care familiile se bucură împreună de spectacole, jocuri și concerte.
Sâmbătă 6 sept. 2025
14:00 – Sebi David
15:00 – Adriana Antoni
16:00 – Surorile Osoianu
17:00 – Emeric Imre
19.00 – Gheorghe Gheorghiu
20.00 – Ducu Bertzi
21.00 – Vasile Șeicaru
Duminică 7 sept
16:30 – Bianca Vlad
17:00 – Ilinca
18:00 – Art Pulse
- Family Fest Playland, la poarta de intrare în Festival – spațiul tinerelor talente, unde viitorii artiști fac primul pas spre public.
vISTERIA – Trăiește visul de a fi mai aproape de artiști! La Sinaia Forever, visele prind viață, iar dorința de a fi lângă artiștii preferați se transformă în… vISTERIA – isteria frumoasă a fanilor! În fiecare zi, primii 50 de fani norocoși vor primi o legitimație specială, care le asigură accesul într-un spațiu rezerva, aproape de scenă.
Zona Copiilor, unde cei mici își vor lăsa imaginația să zboare în ateliere de creație, vor descoperi povești prin spectacole de păpuși și vor trăi aventuri interactive. Iar cei mai curajoși își vor testa limitele pe peretele de escaladă.
Zona Comercianților – Târgul cu Vise cu producători locali, artizani, creatori handmade și produse autentice: tradiționale, bio sau dulciuri care să îți aducă aminte de copilărie.
Zona Gusturilor – Ia loc la Masa Viselor, locul unde foamea și setea dispar, iar visul prinde contur prin socializare și mese împărțite cu prietenii. Cele mai savuroase preparate vă așteaptă cu arome îmbietoare să le degustați.
În 2025, la 30 de ani de la prima ediție, vă așteptăm să ărbătorim împreună tradiția, bucuria și spiritul acestui oraș de VIS.
Restricții de circulație
Atât localnicii cât și turiștii, trebuie să știe că în timpul evenimentului accesul auto va fi restricționat astfel:
– Str. O . Goga – circulația auto este restricționată în totalitate în perioada 03.09.2025 orele 08:00 până în data 08.09.2025 orele 13.00
– Bdul Carol I, circulația auto este restricționată în totalitate în perioada 04.09.2025, orele 08.00 – 07.09.2025, orele 24.00 – de la giratoriul Hotel Internațional până la sensul giratoriu Petrom.
În timpul paradei, care se va desfășura vineri pe B-dul Carol I, cu începere de la ora 17.00, coloana oficiala va fi însoțită de efective de jandarmi, poliția stațiunii și cea locală, organizatori, iar spectatorii sunt sfătuiți să respecte indicațiile acestora.
Ziarul de Ploiești