Dosarul DNA Ploiesti: ICCJ a decis ca procurorul Aurelian Mihaila va fi cercetat sub control judiciar

 

Înalta Curte de Casație și Justiție a judecat contestația formulată de procurorul Aurelian Mihăilă, arestat preventiv în dosarul instrumentat de către DNA Ploiești. Magistrații au decis că acesta poate fi cercetat sub control judiciar, dar i-au interzis să se apropie de martori

Iată soluția pe scurt:

“Admite contestația formulată de inculpatul Mihăilă Aurelian Constantin împotriva încheierii nr. 262 din 24/25 martie 2016 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în dosarul nr. 1306/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală. Desființează, în parte, încheierea contestată şi, rejudecând: În baza art. 204 alin. 12 cu aplicarea art. 211, 215 în condiţiile art.203 alin.2 Cod procedură penală înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Mihăilă Aurelian Constantin, cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile începând cu data de la 31 martie 2016 până la 29 mai 2016, inclusiv.

Potrivit art. 215 alin.1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, respectiv la Poliţia Municipiului Ploieşti, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat.

În baza art. 215 alin.2 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul trebuie să respecte obligația de a nu comunica direct sau indirect, pe nicio cale, cu coinculpaţi Ghiță Sebastian Aurelian, Tudose Liviu Mihail, Dosaru Viorel şi Ispas Constantin, precum şi cu martorii Saghel Mihail Emanuel, Georgescu Leonard, Negulescu Mircea, Dragoş Pătraru, Bălănescu Mihail Lucian şi Răzvan Alexe din dosarul nr. 308/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti.

Face aplicarea art. 215 alin. 3 şi 7 Cod procedură penală, în sensul că în cazul în care, pe durata controlului judiciar, inculpatul Mihăilă Aurelian Constantin încalcă cu rea-credin?ă obligaţiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa judecătorul de drepturi şi libertăţi, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive în condiţiile prevăzute de lege. Face aplicarea dispoziţiilor art. 215 alin.5 din Codul de procedură penală.

Dispune punerea în libertate, de îndată, a inculpatului MIHĂILĂ AURELIAN CONSTANTIN, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 6/UP din 25 martie 2016 emis în baza încheierii 262 din 24/25 martie 2016 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în dosarul nr. 1306/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate. Respinge, ca neîntemeiate, contestaţiile formulate de inculpaţii Tudose Liviu Mihail, Dosaru Viorel şi Ispas Constantin împotriva încheierii nr. 262 din 24/25 martie 2016 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi în dosarul nr. 1306/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulată de inculpatul Mihăilă Aurelian Constantin rămân în sarcina statului. Onorariul par?ial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul Mihăilă Aurelian Constantin până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 35 lei se plăteşte din fondul Ministerului Justiţie. Obligă contestatorii inculpaţi la plata sumei de câte 135 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 35 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă.”

DNA Ploiestidosar Papiciprocuror Aurelian Mihailastiri Prahova
Comments (0)
Add Comment