Dosar penal, dupa ce o ploiesteanca si-a parat vecina

Dosar penal, dupa ce o ploiesteanca si-a parat vecina, diagnosticată cu COVID-19, că a plecat din apartamentul în care ar fi trebuit să stea în izolare.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești au deschis un dosar penal şi fac cercetări pentru infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

Cauza vizează o plângere depusă la poliție.

„La data de 28.07.2020, organele de poliţie din cadrul Secţiei 2 Poliţie au fost sesizate prin SNUAU 112 de către o persoană cu privire la faptul că o vecină de-ale sale, confirmată cu virusul SARS COV 2, încalcă interdicţia de a părăsi locuinţa impusă de DSP, părăsind apartamentul declarat ca fiind loc de izolare”, se precizează într-un comunicat al Parchetului.

În urmă cu câteva zile, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte au deschis un dosar penal in rem, după s-a constatat că o persoană a părăsit locuința din comuna Gornet.

Este vorba despre fiul viceprimarului comunei, Daniel Păunescu (PSD), care a ajuns pe litoral, în stațiunea Costineşti.

Edilul nu a anunțat evenimentul, dar postările fiului, de pe o rețea socială, au dat la iveală acest aspect.

Localitatea este în carantină și izolată de restul județului, din cauza mai multor cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus.

Ziarul de Ploiești

dosar penal coronavirusstiri coronavirus Prahova
Comments (0)
Add Comment