Turiștii – un tânăr în vârstă de 35 de ani și o tânără în vârstă de 22 de ani, din municipiul Ploiești – se deplasau cu autoturismul pe traseul Contur Lac Bolboci — Padina cu intenția de a vizita obiective turistice.
La un moment dat, în zona Blana, din cauza gheții și a poleiului autoturismul a derapat și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Până la sosirea salvatorilor montani, turiștii au reușit să iasă nevătămați din mașină, însă tânăra care era speriată de șocul produs acuza dureri în zona toracică și a capului.
Ulterior aceasta a fost transportată de jandarmi în condiții de siguranță până în zona Dichiu, de unde a fost preluată de o ambulanță și condusă la spital pentru continuarea investigațiilor medicale de specialitate.
Autovehiculul răsturnat a fost repus pe roți cu ajutorul unei echipe a Salvamont Dâmbovița.
Acțiunea s-a încheiat după aproximativ 3 ore.