Ploiesti: Procurorii au retinut un profesor universitar, care vroia sa-si ia o masina de lux din banii de spaga

Un profesor din cadrul Universității Petrol-Gaze din Ploiești a fost reținut, seara trecută, după ce a fost prins cu șpagă de la studenți! Lector univ. dr. Mureșan Alexe Călin era profesor de matematică la anul I, specializarea Tehnologia Petrolului, și se pare că pretinsese în total 38.500 lei de la elevii săi, pentru a-i trece în sesiunea de restanțe.

Cadrul universitar ar fi primit de la studenți 17.150 lei, în avans de examen, dar le-a dat alte subiecte decât cele promise.

Luni, după aproximativ două ore de la finalizarea examenului, Mureșan le-a spus studenților care au cotizat cu bani că rezolvarea testului e greșită, așa că i-a chemat din nou, în jurul orei 19:00, pentru a le mai da un examen.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova l-au prins pe profesor cu banii din mită la el și l-au reținut pentru 24 de ore.

Surse din cadrul anchetei au declarat că profesorul mărturisise că își dorea să cumpere o mașină de teren mai scumpă și de aceea strângea bani. 

  • Ce spun procurorii care anchetează cazul

“La data de 06.09.2016, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au dispus retinerea inculpatului M.A.C., profesor de matematică în cadrul Univeristătii de Petrol si Gaze Ploiesti, pentru săvârsirea infractiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. 1 C.pen.. În sarcina inculpatului s-a retinut că, la data de 03.09.2016, a acceptat promisiunea remiterii de către studentii anului I ai Facultătii de Tehnologia Petrolului si Petrochimie, prin intermediul unei alte persoane care are calitatea de suspect în cauză, a sumei de 38.500 lei, în vederea promovării examenului la disciplina matematică din sesiunea de restante din toamna anului 2016. De asemenea, s-a stabilit că, la data de 05.09.2016, inculpatul a pretins si primit suma de 17.150 lei din suma mai sus indicată, solicitând ca diferenta de 20.350 lei să îi fie remisă la data de 07.09.2016, când urma să se sustină un alt examen de restantă la disciplina matematică. Cercetările au fost efectuate de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, care au beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul Directiei Generale Anticoruptie si Serviciul de Operatiuni Speciale Ploiesti. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual penal de administrare a probatoriului, activitate ce nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”

  • Ce spun polițiștii de la Serviciul Județean Anticorupție Prahova

“La data de 05.09.2016, ofiţeri de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Prahova împreună cu Serviciul Operaţii şi Serviciul Tehnic din cadrul D.G.A, sub coordonarea procurorului de caz al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au procedat la prinderea în flagrant a lui M.A.C., profesor universitar în cadrul Universităţii de Petrol şi Gaze Ploieşti, după ce a primit, cu titlu de mită, suma de 17.150 lei de la 49 de studenţi pentru a-i promova la disciplina coordonată de acesta.

În fapt, la data de 03.09.2016, mai mulți studenți care nu promovaseră examenul la materia predată de M.A.C. s-au prezentat la U.P.G. în vederea participării la consultații organizate de suspect. Cu această ocazie, studenții au strâns 38.500 lei, sumă ce urma să fie predată profesorului în vederea promovării examenului, acesta acceptând promisiunea remiterii banilor respectivi.

În ziua susținerii examenului de restanță, M.A.C. a pus la dispoziția studenților rezolvarea subiectelor. Ca urmare, profesorul a solicitat reprezentantului studenților să-i remită 17.150 lei din suma acceptată inițial, respectiv câte 350 lei pentru fiecare dintre cei 49 de studenți prezenți la examinare.

Procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a dispus faţă de M.A.C. punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită şi a fost luată măsura reţinerii pentru 24 ore, iar astăzi urmează să fie prezentat instanței de judecată competente cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 zile.

În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al I.G.P.R. – D.O.S. – S.O.S. Ploieşti.”

FOTO: Facebook/ Muresan Alexe Calin (2009)

lector UPG spagamita UPG PloiestiMuresan Alexe Calinparchetul de pe langa tribunalul prahovaSJA DGA Prahovastiri Prahova
Comments (1)
Add Comment