Deputatul Catalina Bozianu descrie circul din Parlament

Deputatul Catalina Bozianu descrie circul din Parlament. Președintele PMP Prahova acuză jocurile pentru avizarea noului Guvern Orban.

Iată ce a scris Cătălina Bozianu:

“Recunosc: am senzația că spectacolul din aceste zile de la locul meu de muncă (Parlamentul României), aduce prea mult cu o scenetă jucată de clovni. Audiem miniștrii unei propuneri de guvern pe care propriul partid (PNL) îl vrea respins în plen. PNL vrea să pice guvernul pentru a se putea organiza alegeri anticipate, dar îi vrea pe miniștrii avizați în comisii. Ședințele comisiilor se transformă într-un șou de circ. PSD (sau o mare parte din el) nu vrea anticipate, așa că nu se va prezenta ședința de plen pentru învestirea guvernului, dar își trimite oamenii la comisii să facă circ televizat. USR se încurcă în propriile calcule politicianiste legate de anticipate. Unii dintre miniștrii și unii dintre parlamentari se fac de râs prin prestații lamentabile. Un show politic și instituțional din care nu se știe, deocamdată, care dintre actorii politici pierd, dar se știe precis că pierd românii.
În ceea ce ne privește pe noi, cei de la Partidul Mișcarea Populară, rămânem consecvenți foii noastre de parcurs: responsabilitate și seriozitate. Respingem circul parlamentar generat de joaca de-a anticipatele. Oamenii noștri din structurile guvernamentale vor continua să-și facă datoria asumată odată cu votul de învestitură dat guvernului Orban I. Pregătim cea mai bună ofertă de candidați și de programe pentru comunitățile locale din România și din Prahova. Sunt sigură că românii vor compara prestația noastră și a celorlalte partide și vor merge cu noi. În PMP și alături de PMP.”

Ziarul de Ploiești

deputatul Catalina Bozianuparlamentari Prahovapresedinte PMP Prahovastiri politice Prahova
Comments (0)
Add Comment