Potrivit site-ului Curţii de Apel Ploieşti, instanţa “desfiinţează în parte sentinţa şi rejudecând, pronunţă o nouă hotărâre, după cum urmează: Majorează durata pedepsei principale aplicată inculpatului Petrişan Marcel, de la 2 ani închisoare, la : 3 (trei) ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 65 rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a şi lit. b cod penal din 1969, pe durata de 2 ani după executarea pedepsei principale. Înlătură aplicarea disp. art. 81-82 cod penal din 1969, precum şi a disp. art. 71 alin. 5 cod penal din 1969 privind suspendarea condiţionată a executării pedepselor principale şi accesorii şi dispune executarea pedepsei principale în regim privativ de libertate. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Petrişan Marcel împotriva aceleiaşi sentinţe. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei, care nu sunt contrare prezentelor dispoziţii”.
Profesorul de matematică de la Colegiul “B. P. Hasdeu” a fost trimis în judecată la începutul lunii iunie 2013 pentru pornografie infantilă în formă continuată, după ce, spun oamenii legii, acesta ar fi procurat şi plasat pe internet imagini cu minori în ipostaze pornografice.
Potrivit anchetatorilor, profesorul Petrişan şi-ar fi început activitatea în domeniul pornografiei infantile în anul 2005.
În sarcina profesorului se mai reţine şi faptul că ar fi distribuit pe internet imagini cu copii în ipostaze pornografice. Mai exact, în perioada 29 septembrie 2012-martie 2013, Marcel Petrişan ar fi procurat, ar fi deţinut fără drept şi ar fi răspândit prin intermediul unor sisteme informatice fişiere conţinând materiale pornografice cu minori.
Acuzatul s-a apărat susținând că a fost victima unui atact informatic și așa ar fi ajuns filmele incriminate la el în calculator, iar apoi ar fi dat vina pe niște rude.
Sursă: Agerpres