Polițiștii rutieri din Vălenii de Munte au fost sesizați despre producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, în comuna Cerașu.
Aceștia s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 64 de ani, din localitate, a pierdut controlul asupra direției de deplasare, iar mașina a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Ziarul de Ploiești
FOTO: Arhiva