Consiliul Local Floresti a aprobat ca 74 de copii sa fie trimisi intr-o tabara la mare

Consiliul Local Floresti a aprobat ca 74 de copii sa fie trimisi intr-o tabara la mare, pe cheltuiala comunei. Elevii din clase gimnaziale vor fi însoțiți de profesori-coordonatori.

Nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru, localitatea din Prahova având o tradiție de mai mulți ani în acest sens.

Practic, din bugetul local se asigură transportul, cazarea și masa elevilor din clasele V – VIII, într-o locație din stațiunea Costinești.

Au fost incluși pe listă doar cei ai căror părinți și-au dat acordul, fără să existe vreun criteriu anume de selecție.

Inițiativa Primăriei Florești și a Consiliului Local este de salutat, deoarece nu toți sătenii și-ar fi permis să-și trimită copiii la mare.

Există un singur regret din partea noastră și anume că nu a fost liber un alt interval de timp, în locația din Costinești. Am încercat să trimitem elevii în lunile iulie și august, dar nu au fost locuri libere. Am reușit să prindem pe ultima sută de metri, în perioada 4 – 11 septembrie, doar pentru că niște copii din județul Cluj au renunțat” – a precizat primarul Simona David.

Autoritățile au anunțat că decizia nu îi vizează și pe elevii mai mici, din clasele primare, deoarece se consideră că sunt mai greu de supravegheat, mai ales pe litoral, acolo unde există și pericole.

Ziarul de Ploiești

comuna Floresti PrahovaConsiliul Local Florestielevi Floresti tabara la marestiri Floresti
Comments (0)
Add Comment