De asemenea, instanţa, a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpat, prin apărător, privind luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.
Totodată, s-a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă, iar în baza art.275 alin.3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia.
Se impune precizarea că inculpatul BĂLAN CRISTIAN-GEORGE este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 289 alin 1 din Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, respectiv de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, dacă a fost săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin.l, lit.h, teza I, Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. şi aplicarea finală a art.. 38 alin. 1 Cod penal.
Vă facem cunoscut că, în sarcina inculpatului BĂLAN CRISTIAN-GEORGE, ce are calitatea de agent de poliţie în cadrul I.P.J.- Prahova – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice, s-a reţinut că, în primăvara anului 2014, l-a sprijinit pe inculpatul I.B. cu suma de 100 de euro, pentru ca acesta din urmă să poată achiziţiona o cantitate de substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive, încurajăndu-l de asemenea să le comercializeze, promiţăndu-i totodată că îl va proteja, în sensul de a nu fi tras la răspundere penală.
Totodată, agentul de poliţie s-a oferit să-l ajute, prin prisma calităţii sale, pe inculpatul I.B., în stabilirea categoriei de substanţe, pe care urma să îl comercializeze, în sensul acesta I.B. oferindu-i agentului de poliţie două pliculeţe ce conţineau produse susceptibile de a avea efecte psihoactive spre a fi supuse unei analize de specialitate.
În perioada 2014 – 2015, lucrătorul de poliţie BĂLAN CRISTIAN-GEORGE a pretins şi primit în mod repetat de la inculpatul I.B., implicat in comercializarea de substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive, mai multe sume de bani, cuprinse între 500 -1000 lei, acestea fiind în cuantum total de 32.000 lei, din care 7.000 lei în cursul anului 2014 şi 25.000 lei în cursul anului 2015, precum şi diverse alte bunuri şi foloase, pentru a nu îşi îndeplini îndatoririle de serviciu, constând în aceea că în calitatea acestuia de organ de cercetare penală avea obligaţia conform art. 60 C.p.p. de a efectua acte. de urmărire penală, cu privire la săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie în condiţiile prevăzute de Legea nr. 194/2011 şi de a le înainta de îndată procurorului competent.
Inculpatul Bălan Cristian-George, cunoscând activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul I.B., în luna decembrie 2014 l-a contactat pe acesta din urmă, pentru a – l înştiinţa că reperezentanţi din cadrul D.I.I.C.OT. Bucureşti au venit la Ploieşti, avertizăndu-l, ca pentru o perioadă de 3-4 zile să stea ,,cuminte”, ulterior revenind şi precizându-i că poate să vândă în continuare substanţe etnobotanice, întrucât ancheta unităţii mai sus-menţionată, nu îl viza pe el.
La jumătatea lunii ianuarie 2016, agentul de poliţie Bălan Cristian-George s-a întâlnit cu inculpatul I. B., ocazie cu care l-a anunţat că sunt interceptaţi, referindu-se atât la persoana sa cât şi la inculpat şi membrii familiei acestuia din urmă, sens în care l-a îndrumat să îşi arunce telefoanele şi cartelele aferente, sjătuindu-l ca în maxim 2 ore să fugă din ţară, fără a anunţa familia cu privire la destinaţia pe care urma să o aibă.
De asemenea, lucrătorul de poliţie Bălan Cristian-George i-a sugerat inculpatului ca în cazul în care va fi întrebat de relaţia dintre ei, să nu spună că i-ar fi dat bani ci să declare că el îl plăteşte, pentru a îi da informaţii, despre persoane care deţin ilegal arme.
Vă aducem la cunoştinţă că, împotriva încheierii mai sus-menţionate, pronunţate în Camera de Consiliu, s-a formulat contestaţie, aceasta fiind supusă judecăţii la Curtea de Apel Ploieşti, în cursul acestei zile.
CITEȘTE ȘI: Politist din Prahova, arestat pentru ca a primit mita de la un dealer de etnobotanice, pentru a-l proteja