CJ Prahova se asociază cu Primăria Cerașu ca să reabiliteze drumul Slon – Pasul Tabla Buții

CJ Prahova se asociază cu Primăria Cerașu ca să reabiliteze drumul Slon – Pasul Tabla Buții, o promisiune veche de un an.

Consilierii judeţeni au aprobat, în şedinţa extraordinară, asocierea dintre judeţul Prahova şi comuna Ceraşu (despre care se vorbea încă din vara anului trecut), în vederea reparaţiei drumului de acces dintre satul Slon și Pasul Tabla Buţii.

Costurile lucrării sunt estimate la 100.000 de lei, fonduri care vor fi asigurate integral din bugetul propriu al CJ Prahova

Decizia autorităţilor de a finanţa această lucrare vine pe fondul resurselor insuficiente ale localității, cât și a necesităţii desfășurării în bune condiții a festivităților din 6 august, ceremonii dedicate omagierii soldaţilor căzuţi pe câmpul de luptă în primul Război Mondial.

Trecătoarea Tabla Buții (1340m), cunoscută şi ca Pasul Tătarilor, care a făcut legătura dintre estul Munteniei cu Transilvania, a devenit teatrul de operaţiuni militare în prima conflagraţie mondială, începând cu luna august 1916.

Despre soldaţii căzuţi pe câmpul de luptă de la Tabla Buţii, cronicile acelor vremuri consemnează gestul preotului din Slon, Ion Vasilescu, care i-a adunat pe toţi, soldaţi români şi străini, şi i-a îngropat creştineşte.

Cimitirul Eroilor (FOTO JOS) de la Tabla Buţii, aşa cum este cunoscut astăzi, a fost amenajat în anul 1919, iar din 1922, la data de 6 august (zi în care creştin-ortodocşii sărbătoresc „Schimbarea la faţă a Domnului“), s-au organizat pelerinaje anuale ca un omagiu pentru ostaşii căzuţi pe front.

Ziarul de Ploiești

cimitirul eroilor Tabla Butiireabilitare drum Slon Pasul Tabla Butiistiri Prahova
Comments (0)
Add Comment