Cele mai ample lucrari de extindere a retelei de canalizare au avut loc in comuna Paulesti

Cele mai ample lucrari de extindere a retelei de canalizare au avut loc in comuna Paulesti. De  la 7 – 8 străzi inițial, astăzi sunt de peste zece ori mai multe drumuri cu această facilitate.

Dezvoltarea infrastructurii s-a făcut în ultimii ani, în concordanță cu apariția a sute de noi locuințe.

Cartierele de case au fost dezvoltate în mai toate satele comunei, Păuleștiul fiind localitatea din Prahova care a crescut cel mai rapid din punct de vedere al numărului de locuitori.

Și cum era imposibil să construiești, fără să ai o canalizare funcțională, edilii au dat importanță acestor investiții.

La început, când am preluat mandatul de primar, cred că erau canalizate doar vreo 7 – 8 străzi în satele Păulești, Păuleștii Noi și Cocoșești. Satul Găgeni nu avea deloc. Astăzi vorbim de o rețea întinsă pe 80 – 90 de străzi, care continuă să se extindă. De exemplu, anul trecut, am finalizat extinderea canalizării din Cocoșești, care acum acoperă 70% din populația acestui sat” – a declarat primarul Sandu Tudor.

În acest an, prioritară este extinderea canalizării în satul Găgeni, care ar trebui să fie gata până la vară.

Lucrarea a demarat în luna mai 2019 și vizează construirea unei rețele pe o lungime de mai mulți kilometri.

Pe lângă montarea conductei, se scoate pietrișul și se pune strat de beton de 15 cm grosime, la ras cu asfaltul de pe carosabil.

Odată finalizată investiția,  între 800 – 1000 de locuințe, dar și mai multe instituții publice – Grădinița, Școala, Biserica, Casa de Cultură, Gospodăria Comunală, un cabinet medical, o bază sportivă – vor avea posibilitatea să fie conectate la rețea.

După ce terminăm lucrarea, mai avem de făcut o conexiune între canalizarea din Găgeni și cea din Păulești, deoarece rețeaua se oprește în dreptul unității militare de pe DJ 102. Este vorba de un tronson de 200 – 300 de metri lungime. Pentru acest lucru, trebuie să construim aproximativ 6 stații de pompare – se lucrează la ele, dar avem nevoie de avize de la Electrica. Ulterior conexiunii între cele două conducte de canalizare, va urma realizarea branșamentelor individuale, inițial pe 3 – 4 străzi. În acest sens, vrem să atragem niște bani prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny”- a mai declarat primarul Sandu Tudor.

Ziarul de Ploiești

canalizare sat Gageni comuna Paulestiinvestitii comuna Paulestilucrari comuna Paulestistiri Paulesti Prahova
Comments (0)
Add Comment