În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana bănuită de săvârșirea faptei ca fiind un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiul Ploiești, care a fost condus la sediul unității de poliție pentru audiere.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate.
Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Ziarul de Ploiești