La audieri au fost aduși Costin Berevoianu, fostul şef al Regiei de apă-canal a Capitalei, ulterior consilier al primarului Sorin Oprescu, şi Vlad Moisescu, fostul trezorier al PNL, om de afaceri apropiat de primarul Sectorului 1 București, Andrei Chiliman, alături de care este cercetat penal într-un alt dosar.
Urmează să fie audiat, conform surselor max-media.ro, un alt treilea personaj – consilier la Apa Nova, investitor în media și în alte domenii.
Anchetatorii fac cercetări, în acest caz, cu privire la fapte comise în perioada 2008-2015 de către persoane din administraţia publică locală, respectiv de la Primăria Capitalei şi de la Primăria sectorului 1, dar şi de către reprezentanţi ai Apa Nova, în urma cărora a fost crescut, în mod nejustificat, preţul serviciului de furnizare a serviciilor de apă şi canalizare în Bucureşti.
Nu este exclus ca ancheta să fie extinsă și la Ploiești, dar deocamdată ea se concentrează pe București.