Ce a pățit un ploieștean care a rupt sigiliul de pe contoarul de gaze

La data de 16 martie a.c., în jurul orei 13.00, polițiștii din cadrul Secției nr.4 de Poliție Ploiești, împreună cu specialiștii din cadrul a două societăți de profil au efectuat mai multe controale de specialitate, în zona de Sud a municipiului.

Cu ocazia unui control efectuat la un imobil, astfel, s-a constatat faptul că s-ar fi intervenit neautorizat la contorul instalației de furnizare a gazelor naturale, sigiliul acestuia fiind înlocuit cu unul artizanal.

Contorul în cauză a fost ridicat de personalul abilitat, în vederea examinării de specialitate și calculării prejudiciului cauzat în urma comiterii faptei.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii furt de gaze naturale.

Ziarul de Ploiești

contoar gaze sigiliu ruptfurt gaze
Comments (0)
Add Comment