Primăria Câmpina a oferit răspunsurile.
Potrivit documentului primit de PSD, Adrian Dobre are delegate următoarele atribuții din partea primarul Alin Moldoveanu:
- are drept de semnătură în relația cu Trezoreria și unitățile bancare, având delegată calitatea de ordonator principal de credite;
- semnează contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat al unității administrativ teritoriale, precum și contractele de achiziții publice, în care municipiul Câmpina este parte;
- este înlocuitorul primarului în lipsa din instituție a acestuia sau a viceprimarului.
Răspunsul administrației locale nu pomenește nimic despre rolul său în atragerea fondurilor europene, deși inițial pentru acest lucru a fost cooptat Adrian Dobre în echipa Primăriei Câmpina.
În schimb, Dobre semnează destul de multe documente, asumându-și responsabilitatea. Pentru îndeplinirea acestor sarcini, el primește un salariu de bază în valoare de 14.300 lei/ lună, adică peste 2900 de euro.
Practic, el are venituri echivalente cu acelea pe care le încasa și la Primăria Ploiești, dar în funcția de primar. În declarația de avere la finalul mandatului (datată 27 septembrie 2020), Dobre susținea că, în calitate de edil-șef, are o indemnizație de 170.000 lei/an , respectiv 14.166 lei/lună (foto jos).
Ziarul de Ploiești