Omul s-a speriat bine de tot, încât s-a gândit chiar și la stafii.
Pătrunzând în imobil, împreună cu apelantul, polițiștii au identificat, în spațiul indicat, un bărbat în vârstă de 60 de ani care dormea într-una dintre încăperi, fără știința proprietarilor.
Individul a fost luat pe sus, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu.