Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 24 și 29 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu.
În sarcina persoanei de 24 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Din actele de urmărire penală a rezultat că, în perioada aprilie 2024 – iunie 2025, inculpatul de 29 de ani a procurat, deținut, oferit cu titlu gratuit și vândut diferite cantități de canabis, o parte dintre acestea fiind procurate de la coinculpat. De asemenea, în intervalul aprilie – iunie 2025, acesta a inițiat și dezvoltat, pe acoperișul unui imobil din orașul Bușteni, o cultură outdoor de canabis.
Cercetările au reliefat și faptul că inculpatul de 24 de ani a procurat și vândut, în mod repetat, canabis (drog de risc), cu sume cuprinse între 40 și 50 lei pentru un gram.
Totodată, în ziua de 26.06.2025, acesta a fost prins în flagrant, în municipiul București, în timp ce deținea în scopul comercializării cantitățile de 100 grame canabis și 6 grame cocaină (drog de mare risc).
În urma perchezițiilor efectuate au fost găsite și ridicate 6 plante de canabis aflate în diverse stadii de dezvoltare, cantitatea de aproximativ 3,1 kilograme canabis (drog de risc), 80 grame ketamine (drog de risc), 30 grame cocaină (drog de mare risc), sumele de 44750 lei, 4100 euro și 350 dolari, mai multe grindere, un cântar de precizie, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreuna cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.
Ziarul de Ploiești