BPJ al PNL Prahova il va anunta pe Andrei Volosevici drept candidat la Primaria Ploiesti (UPDATE)

UPDATE 1: Biroul Permanent Județean al PNL Prahova a votat, în seara asta, cu 60 – 11, ca Andrei Volosevici să fie desemnat, OFICIAL, candidat la funcția de primar al municipiului Ploiești.
UPDATE 2: Marius Fenichiu a anunțat, pentru joi ora 11:00, o conferință de presă specială, la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Surse din PNL Prahova au confirmat pentru max-media.ro că marți seară, în CJEX al PNL Prahova, s-a votat ca senatorul Andrei Volosevici să rămână candidatul acestei formațiuni pentru funcția de primar al municipiului Ploiești.

Aceleași surse au declarat pentru max-media.ro că “Celălalt posibil candidat, Marius Fenichiu, a refuzat practic să recunoască rezultatele unui viitor sondaj electoral, realizat la nivelul municipiului, dar și să participe în vreun fel la susținerea financiară a acestei cercetări sociologice care avea rolul de a desemna candidatul PNL la funcția de primar. Din aceste considerente, s-a ajuns la concluzia că Andrei Volosevici va rămâne cel desemnat pentru a lua parte la alegerile locale din 2016.”

Se pare că Fenichiu a luat un vot negativ și săptămâna trecută, când a avut loc o ședință a vechiului PNL Prahova.

În această seară, are loc ședința Biroului Permanent Județean al PNL Prahova, care va parafa decizia menționată.

Contactat telefonic de max-media.ro, Marius Fenichiu a declarat doar că “În presă au apărut niște prostii cum că aș fi  renunțat eu sau că nu vreau să plătesc. Nu vă pot spune acum nimic, voi da o declarație după ședința din această după-amiază, a BPJ.”

De asemenea, astăzi, de la ora 22:00, Andrei Volosevici va fi prezent în studioul emisiunii “Linia Directă”, de la WYL TV Prahova, pentru a discuta despre nominalizarea sa, dar și despre problemele orașului. Care nu sunt puține…

alegeri locale Ploiesti 2016Andrei Volosevici candidat PNL 2016Andrei Volosevici PNl PloiestiANdrei Volosevici primar PloiestiPloiestiPNL Prahovastiri Ploiesti
Comments (0)
Add Comment