Bătaie în toată regula la Târgul din Băicoi

Bătaie în toată regula la Târgul din Băicoi. Incidentul s-a petrecut duminică și a implicat patru persoane, din afara orașului.

La data de 6 noiembrie a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii din Plopeni au fost sesizați de către o femeie, prin apel la 112, că vărul său a fost agresat.

Din cercetări, a reieșit faptul că respectivul, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Dumbrăvești, s-ar fi deplasat împreună cu un bărbat în vârstă de 33 de ani la târgul săptămânal din orașul Băicoi, unde au consumat băuturi alcoolice la o terasă din zonă.

La un moment dat, aceștia au părăsit incinta unității, întâlnindu-se cu alți doi bărbați, cu vârstele de 32, respectiv 41 de ani, cu care au început să se certe, pentru ca mai apoi să se ajungă la lovituri.

Mai tineri, primii se pare că i-au bătut bine de tot pe cei din urmă, cu pumnii și picioarele. Indivizii de 32 și respectiv 41 de ani au ajuns la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pe de altă parte, și tânărul din Dumbrăvești s-a ales cu o tăietură de cutter pe față, superficială, despre care a declarat că ar fi fost produsă de către bărbatul de 32 de ani.

În final, polițiștii au decis să-i rețină pe cei care au consumat băuturi alcoolice și au provocat scandalul, cercetându-i sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Ziarul de Ploiești

bataie 4 barbati la Baicoibataie Targul Baicoi
Comments (0)
Add Comment