Joi, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Republicii , polițiștii din Băicoi au efectuat semnal regulamentar de oprire, unui autoturism, condus de un bărbat.
Conducătorul auto nu s-a conformat indicațiilor polițiștilor rutieri, a fost urmărit, iar la scurt timp aceștia l-au și oprit, fiind vorba despre un tânăr de 18 ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma probatoriului administrat față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și fără permis de conducere.
Ziarul de Ploiești