Avem un nou Cod Galben de precipitatii, pana sambata noapte (UPDATE)

Avem un nou Cod Galben de precipitatii, pana sambata noapte. Sunt așteptate descărcări electrice și cantități de apă de până la 40 litri/ mp.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de sâmbătă, în zonele de deal şi de munte, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei, local în Moldova şi în sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină.

În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Prahova, Brașov, Buzău și Dâmbovița sunt printre județele vizate de această avertizare.

UPDATE: Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă o avertizare nowcasting Cod portocaliu de furtună pentru zona de munte a judeţelor Buzău şi Prahova, valabilă până după-amiază. Potrivit meteorologilor, în cele două judeţe, la munte, se vor semnala averse torenţiale care vor acumula peste 35-40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină şi intensificări ale vântului.

CITEȘTE ȘI: Ploaia intensa a provocat o noua revarsare a apelor la Provita de Jos (VIDEO)

Duminică, instabilitatea atmosferică se va manifesta mai mult în în Banat, Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în jumătatea nordică a Moldovei, precum şi în zonele montane.

Vor fi averse însemnate cantitativ, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 l/mp şi izolat 35-40 l/mp.

Ziarul de Ploiești

cod galben precipitatiivremea Brasovvremea Buzauvremea Ploiestivremea Prahovavremea Sinaiavremea Targoviste
Comments (0)
Add Comment