Autorizatia ISU pentru Teatrul din Ploiesti, blocata din cauza unui bazin de apa inexistent

Sala Teatrului “Toma Caragiu” din Ploiești ar fi fost închisă de ISU Prahova și pentru că nu există un bazin de apă, care să asigure o sursă suplimentară pentru stingerea unui potențial incendiu.

Surse din cadrul instituției au declarat, în exclusivitate pentru max-media.ro, că această investiție ar fi figurat ca parte al proiectului modernizării generale din anii 1996-1997, numai că nu s-a realizat niciodată.

Bazinul cu apă trebuia să fie construit în fosta parcare, unde acum este grădina de vară a pub-ului Berăria Teatrului (vezi foto).

Interesant este că nu se știe sigur de ce s-a renunțat la această investiție (unii spun că era prea costisitoare), dar acest lucru s-ar fi întâmplat când ordonator de credite era CJ Prahova.  

Cert este că autorizația pentru risc la incendiu depinde și de acest bazin lipsă, iar până la îndeplinirea normelor impuse de pompieri clădirea rămâne nefuncțională.

autorizatii ISU Prahova lipsacolectivISU Prahovarisc la incendiusala Teatru Ploiesti fara aviz ISUstiri Ploiestistiri Prahova
Comments (0)
Add Comment