Autoritatile au refacut traseul lui Sebastian Ghita si au aflat cum l-au pierdut printre degete

Joi, 29 decembrie, la ora 10:30, Sebastian Ghiță este așteptat la Inspectoratul de Poliție Prahova, ca parte a prevederilor controlului judiciar din ex-dosarul Papici. Dacă va apărea, DNA Ploiești nu va mai putea avea pretenții privind mandatul de arestare preventivă, iar cauțiunea de 13 milioane de euro nu îi va mai fi confiscată. Între timp, autoritățile încearcă să facă lumină și să înțeleagă cum l-au scăpat printre degete.

Conform unor surse judiciare, pe DN1 era ceață, luni seară (19 decembrie), când Sebastian Ghiță se întorcea de la o întâlnire între conducerea SRI și membrii comisiei de control din Parlament.

Un apropiat îi spusese deja că mai sunt două ore până la miezul nopții, moment când își va pierde imunitatea parlamentară.

Mașina în care era nu doar că gonea cu viteză mare, dar la un moment dat a trecut pe roșu și a părăsit sensul de mers, ajungând pe partea cealaltă a drumului. Se pare că acesta a fost momentul când fostul deputat s-a dat jos și a fost luat de un alt autoturism, undeva la ieșire din București.

Polițiștii care îl filau îl pierduseră din vedere, pentru câteva minute, și au ratat acest eveniment.

Ulterior, mașina cu care plecase de la întâlnirea cu SRI a tăiat linia continuă și în mare viteză s-a îndreptat către Ploiești. Mogulul nu mai era înăuntru, însă!

Polițiștii de la Operațiuni Speciale au presupus că îl urmăresc pe Ghiță, fără a avea această certitudine.

De altfel, când mașina a ajuns la locuința politicianului, din cartierul Albert, nu a mai fost văzut coborând. 

Polițiștii au anunțat abia a doua zi că nu mai dau de Sebastian Ghiță, din motive greu de înțeles. Cel mai probabil, nici ei nu și-au dat seama că pasărea zburase deja din cuib.

Plănuită în cele mai mici detalii, dispariția s-a sincronizat perfect cu momentul când fostul deputat și-a pierdut imunitatea și cu datele când trebuia să se prezinte în fața polițiștilor sau a magistraților, conform controlului judiciar. Ceea ce denotă o operațiune plănuită din timp.

FOTO: Arhiva Wowbiz

disparitie Sebastian Ghitafuga Sebastian Ghitastiri Prahova
Comments (2)
Add Comment
  • nelu

    Ce mincinosi nesimtiti pot fi politistii si sri-ul care l-au urmarit pe Ghita! au spus saptamina trecuta ca l-a pierdut pe DN1 spre Ploiesti,si acum ca in cartierul Albert din Ploiesti acasa la el,Ghita nu a coborit din masina! Cei din politie,sri,jandarmerie si restul institutiilor care raspunde de securitatea Poporului Roman,stau si ma intreb cit mai sunt cobaii,complicii si pupincuristii politicienilor? Nu le este de ajuns ca timp de 27 de ani cit i-au sustinut si au fost complicii jegosilor de politicieni au nenorocit si falimentat aceasta tara si popor? Oare mai dureaza mult aceasta nemernicie din partea organelor si institutiilor statului care raspund de securitatea tari si poporului Roman? Chiar nu vreti sa faceti nimic bun numai pt.tara si popor,si nu pt.jegosii si criminalii de politicieni,sau vreti sa ajungem la razboi civil? Daca mai continuati mult cu aceasta nesimtire,mult nu mai dureaza pina la rascolala adevarata care o s-o faca adevaratii Patrioti Romani,si ar fi pacat de viitorii urmasi ai nostri,in afara de faptul ca ne facem de ris in toata lumea!