Au fost prinși autorii tentativei de omor care a avut loc la un patinoar din Ploiești. Un tânăr de 20 de ani a fost înjunghiat de mai multe ori în abdomen.
Incidentul s-a petrecut sâmbătă noaptea, în parcarea unui mall din zona de sud a muncipiului și inițial s-a crezut că este vorba de un singur suspect.
Conform poliției, în urma unui conflict spontan, victima a fost atacată de mai multe persoane.
Trei dintre acestea – doi adolescenți de 17 ani și un tânăr de 19 ani – aveau asupra lor arme albe. La percheziții, s-au descoperit cuţite şi bricege.
Cei trei au fost reținuți și sunt acuzaţi de tentativă de omor, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea, fără drept, de obiecte periculoase. Nu au antecedente penale.
Alți doi suspecți sunt și ei cercetați penal.
Una dintre loviturile aplicate victimei i-a atins ficatul, punându-i viața în pericol. A fost salvată doar printr-o intervenție chirurgicală.
În cauză, cercetările sunt continuate de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Prahova.
Ziarul de Ploiești