Aceştia au fost identificaţi în trafic pe raza sectorului 6, Bucureşti.
La momentul depistării, în încercarea de a-şi asigura scăparea, cei patru au lovit cu maşina cu care se deplasau, două autoturisme, provocând pagube materiale.
Pe parcursul acţiunii nu a fost folosit armamentul din dotare.
Surse din poliție au declarat pentru max-media.ro că cei patru infractori au intrat mascați în benzinăria Lukoil de la Albești (intersecția DN1 B cu drumul spre Urlați), având în mâini cuțite, bâte și alte arme albe.
Ei au lovit un angajat al unității, pe care l-au rănit, după care au furat toți banii din casierie, mai multe sticle cu băuturi și baxuri de țigări.
Se pare că polițiștii aveau de mai mult timp informații despre această grupare și i-au urmărit pe infractori pas cu pas, până i-au prins.