Există posibilitatea păstrării de către titular a vechiului act de identitate aflat în termen de valabilitate, până la emiterea noii cărți de identitate.
În celelalte situații sau la împlinirea vârstei de 14 ani cetățenii sunt obligați să solicite eliberarea unui act de identitate în termen de 15 zile de la producerea evenimentului.
Termenele de valabilitate ale cărții de identitate sunt:
– Pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 – 18 ani, termenul de valabilitate a cărții de identitate este de 4 ani;
– Pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 – 25 ani, termenul de valabilitate a cărții de identitate este de 7 ani;
– După împlinirea vârstei de 25 de ani, termenul de valabilitate a cărții de identitate este de 10 ani;
– După împlinirea vârstei de 55 de ani, cartea de identitate se eliberează cu termen de valabilitate permanent.
Precizăm faptul că nerespectarea dispozițiilor legale constituie contravenție și se sancționează după caz, cu amenzi cuprinse între 40 Ron – 80 Ron.
Reamintim că, în baza dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 97/2005 cu modificările și completările ulterioare, cetățenii au obligația să se legitimeze pe teritoriul României cu un act de identitate. Actul de identitate este documentul care se eliberează cetățeanului român pentru a dovedi identitatea, cetățenia şi domiciliul, necesar la valorificarea drepturilor și obligațiilor prevăzute de Constituție, precum şi în celelalte legi şi acte normative.