IATĂ CE A SCRIS VOLOSEVICI
1. In contextul in care domnul viceprimar cu atributii de primar, Iulian Teodorescu, a fost extrem de ambiguu cu privire la posibilitatea realizarii obiectivului „Relocare Spital de Pediatrie prin schimbarea de funcțiune a clădirii din Ploiești, Piața Eroilor nr.1A” , doresc sa stiu daca acesta va mai fi realizat. Adresez aceasta intrebare ca urmare a declaratiilor domniei sale, care a explicat ca ar fi ceva probleme cu avizele necesare relocarii spitalului. Ciudat este ca aceste avize trebuiau sa existe pana acum, fiind necesare autorizatiei de construire, document obligatoriu pentru demararea procedurii de atribuire. Reamintesc ploiestenilor ca licitatia pentru desemnarea constructorului s-a desfasurat deja, urmand ca in perioada urmatoare sa fie desemnat castigatorul.
In traducere libera, stimate domn viceprimar cu atributii de primar, Iulian Teodorescu, exista posibilitatea ca dupa ce cheltuim in jur de 20 milioane euro pentru reamenajarea cladirii Petrom, spitalul de copii sa nu poata functiona acolo?!?!
2. În contextul documentelor Ministerului de Finanțe și ale Comisiei pentru Autorizarea Împrumuturilor Locale, precum și ale art.63 alin.4^1 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, care este suma destinată, în anul 2015, pentru obiectivul „Relocare Spital de Pediatrie prin schimbarea de funcțiune a clădirii din Ploiești, Piața Eroilor nr.1A”, din linia de credit contractată de Primăria Ploiești cu CEC Bank?”