Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au pus în executare, joi dimineață, 20 de mandate de percheziție domiciliară, în două cauze penale.
Activitățile procedurale au fost desfășurate în județele Prahova, Giurgiu, Constanța și Ilfov, la sediile unor persoane juridice, la domiciliile unor persoane fizice, precum și la sediile unor instituții publice.
Surse din anchetă au precizat că s-au ridicat documente de la adăposturi de câini, de la primării care au avut sau au contracte cu acestea și de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Prahova.
Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, abuz în serviciu, uciderea animalelor cu intenție, fără drept, și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Din materialul probator administrat până în prezent a reieșit faptul că, în perioada 2025–2026, reprezentanții a două adăposturi private de animale ar fi încheiat contracte cu mai multe unități administrativ-teritoriale, având ca obiect capturarea, cazarea, eutanasierea și neutralizarea câinilor fără stăpân.
În executarea acestor contracte, câinii care nu ar fi fost adoptați sau revendicați ar fi fost eutanasiați fără drept, cu încălcarea dispozițiilor legale incidente în materie, respectiv a prevederilor OUG nr. 155/2001 și HG nr. 1059/2013, care stabilesc cadrul legal privind gestionarea câinilor fără stăpân și condițiile în care poate fi dispusă eutanasierea.
Totodată, în luna octombrie 2025, o societate comercială ar fi încheiat un contract de prestări servicii cu o unitate administrativ-teritorială, având ca obiect capturarea câinilor fără stăpân.
Ulterior, reprezentanții societății ar fi întocmit documente în care ar fi consemnat, în mod nereal, capturarea a peste 100 de câini, deși nu ar fi deținut capacitatea logistică necesară și nu ar fi executat integral serviciile contractate, inducând astfel în eroare autoritatea contractantă și obținând în mod injust suma de peste 100.000 de lei.
Numărul total al animalelor care fac obiectul verificărilor urmează a fi stabilit cu exactitate în cadrul anchetei.
În cauză, 9 persoane, cu vârste cuprinse între 28 și 56 de ani, au fost conduse la sediul unității de poliție, pentru audieri.
Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale-IGPR, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova, de cel al polițiștilor din cadrul Direcției pentru Protecția Animalelor-IGPR, Biroului pentru Protecția Animalelor Prahova, Serviciului Criminalistic Prahova, Serviciului de Investigații Criminale, Poliției Municipiului Ploiești, precum și al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
CE AU SCRIS JURNALIȘTII DE LA SNOOP
Publicația Snoop.ro a scris, luna trecută, o anchetă (Eutanasia ca afacere: zeci de mii de câini uciși pe milioane de euro, bani publici, sub ochii autorităților), referitoare la aspectele pentru care a fost declanșată ancheta penală.
Printre adăposturile luate în colimator de ziariști s-a numărat și cel din Boldești.
Iată ce au scris cei de la Snoop:
„Un alt adăpost cu un număr mare de eutanasii și contracte din bani publici este al medicului veterinar Emilia Herescu. Între 2018 și ianuarie 2026, firma sa, Heremy Animal Med SRL, a câștigat contracte de peste 1,4 milioane de euro.
În ultimii trei ani, a eutanasiat 81% dintre câinii pe care i-a adus în adăpostul său din orașul Boldești-Scăeni, Prahova. DSVSA Prahova a făcut trei controale în acești ani și nu a identificat nereguli, a transmis autoritatea la solicitarea Snoop.”
Ziarul de Ploiești