Este vorba de un dosar instrumentat de Serviciul de Poliţie Transporturi Aeriene Henri Coandă, iar acuzațiile vizează săvârşirea infracţiunilor de furt, complicitate la furt, tăinuire şi delapidare.
Cauza a fost preluată de procurori militari, pentru că printre suspecți se află militari și angajați ISU.
Conform anchetatorilor, mai multe persoane ar fi sustras produse de lux – ceasuri, bijuterii, produse de marochinărie, cosmetice şi băuturi – din containerele care se încărcau la bordul avioanelor, destinate comercializării strict în acest spaţiu.
Odată furate, aceste bunuri ajungeau la o rețea care le vindea în mod ilegal.
Prejudiciul este estimat la aproximativ 800.000 de euro.
În total, 59 de persoane au fost conduse la audieri.
Compania Națională Aeroporturi București si firma de catering Dnata Catering SRL, cu sediul la Otopeni, care acționează pe “Henry Coandă”, au confirmat, într-un comunicat, că unii dintre angajații lor și alți angajați de pe platforma aeroportuară sunt în custodia poliției.
”Autorităţile au admis că Dnata Catering SRL, CN Aeroporturi Bucuresti şi partenerii lor de afaceri au respectat toate reglementările şi nu sunt responsabile pentru activităţile în care sunt implicati angajaţii în cauză. Totodată, DNATA, CN Aeroporturi Bucureşti şi partenerii lor se delimitează de acţiunile întreprinse la nivel personal, de către acei angajaţi care nu au respectat prevederile legale. Nu putem comenta procedurile legale în curs şi investigaţiile autorităţilor. CNAB, dnata Caterng SRL şi partenerii lor de afaceri sunt angajati in practici etice de afaceri şi operează în conformitate cu toate legile, reglementările şi standardele industriei. Liniile noastre directoare stricte fac ca regulile să fie clare pentru fiecare angajat. Cooperăm pe deplin cu autorităţile în această anchetă”, a anunțat Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti, într-un comunicat.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Poliţiei Transporturi, Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Serviciului Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi al Serviciilor Acţiuni Speciale şi Serviciilor Criminalistice din Bucureşti şi judeţele limitrofe.
Ziarul de Ploiești