Verificările au fost efectuate de Inspecția Judiciară la solicitarea vicepreședintelui CSM Luminița Palade din data de 31 martie.
“Inspecția Judiciară a constatat că susținerile publice ale deputatului Sebastian Aurelian Ghiță nu au fundament și constituie, în fapt, o diseminare de informații tendențioase, de natură a pune în discuție deontologia profesională a procurorilor din cadrul DNA și să inducă în rândul opiniei publice ideea că activitatea procurorilor se desfășoară în afara cadrului legal, subminând astfel autoritatea acestora și aducând atingere independenței sistemului judiciar. (…) Afirmațiile domnului Sebastian Ghiță au drept efect dezinformarea opiniei publice cu privire la modul de funcționare a DNA și un impact profund asupra justițiabililor, de natură a le afecta încrederea în actul de justiție și de a le amplifica nemulțumirile care, de altfel, sunt inerente în procedura judiciară”, se arată într-un comunicat al CSM.
De asemenea, inspectorii judiciari au reținut și că opiniile exprimate de Ghiță pot reprezenta “o modalitate de răspuns” la acuzațiile formulate împotriva sa în dosarul instrumentat de DNA Ploiești în care are calitatea de inculpat.
“În acest context, nu poate fi omisă calitatea sa de deputat, întrucât prin susținerile sale publice s-a indus indirect ideea unei funcționări anormale și incorecte a sistemului judiciar pe componenta atribuțiilor ce revin procurorilor, parte a mecanismului justiției, în sensul că se instrumentează dosare penale sub influența unor factori de natură politică și nu pe baza probelor aflate la dosar”, se precizează în document.
Totodată, s-a constatat că impactul declarațiilor lui Sebastian Ghiță este unul puternic, dată fiind calitatea acestuia de deputat.
“Plenul Consiliului a constatat că afirmațiile domnului Sebastian Aurelian Ghiță, deputat în Camera Deputaților din cadrul Parlamentului României, emise în spațiul public în datele de 29 și 30 martie 2016, au depășit limitele admisibile ale discursului public politic și ale libertății de exprimare și au adus o gravă atingere independenței procurorilor Direcției Naționale Anticorupție și sistemului judiciar în ansamblul său”, se arată în comunicatul CSM.
sursa: AGERPRES