Adio, Raul Petrescu!? Consilierii ploiesteni au votat pentru a-l demite

Raul Petrescu a fost demis din funcția de consilier local și, automat, și-a pierdut și funcția de viceprimar al municipiului Ploiești, după ce anterior UNPR îi suspendase statutul de membru al partidului. Cel mai probabil, acesta va intenta proces în contencios administrativ.

Împotriva lui Petrescu au votat atât consilierii opoziției (PNL), cât și cei de la putere (PSD + ALDE ).

Viceprimarul a ținut un scurt discurs pentru a se dezvinovăți, dar și pentru a dovedi că nu trebuie demis, fiind însoțit de avocatul său (Daniel Gașpar), ceea ce ne aduce aminte că, recent, el a amenințat că dacă va fi înlăturat din CL Ploiești îi va da în judecată pe cei care vor aproba acest lucru sau chiar le va face plângeri la parchet.

Vă reamintim că Raul Petrescu a fost condamnat la închisoare cu suspendare, după un dosar instrumentat de către DNA Ploiești, în care a fost acuzat de complicitate la cumpărare de influență.

CITEȘTE ȘI: Viceprimarul Ploiestiului, Raul Petrescu, a primit inchisoare cu suspendare

CL PloiestiPloiestiRaul Petrescu demisstiri Ploiestiviceprimar ploiesti demis
Comments (0)
Add Comment