Acuzații grave la adresa conducerii CSM Ploiești, care a fost schimbată

Acuzații grave la adresa conducerii CSM Ploiești, care a fost schimbată. Primarul Andrei Volosevici a dispus și un control la club.

Mirela Limboșeanu, director general al Clubului Sportiv Municipal Ploiești, numită în martie 2023 chiar de primar, a fost revocată din funcție. Aceasta ne-a declarat că nu știe exact care au fost motivele deciziei.

Lucian Rădulescu, director adjunct, a fost detașat la Administrația Parcului Memorial “Constantin Stere” Ploiești, pe aceeași funcție, dar mutarea nu poate fi operată pentru că și-a luat concediu.

În același context, primarul Andrei Volosevici a solicitat, spre verificare, toate documentele cu privire la funcționarea restaurantului din incinta Hipodromului Ploiești, obiectiv aflat în administrarea CSM.

Conform AGERPRES, care îl citează pe edil, la Primăria Ploiești s-ar fi primit o informare despre o posibilă “contabilitate dublă”.

Eu am o informare în sensul acesta de la doamna contabil. Mi se pare ireal ca, la un moment dat, doi directori să vină să îmi spună că nu găsesc, de exemplu, documentele la personal, lucru care s-a întâmplat într-o şedinţă acum o săptămână şi ceva“, a precizat Andrei Volosevici, pentru AGERPRES.

Surse din CSM Ploiești au declarat pentru zdp.ronoua contabilă, angajată în primăvară acestui an, ar fi descoperit neclarități privind acte din perioada 2015 – 2016 și nu unele recente.

Contactat telefonic, Andrei Volosevici a confirmat aceste bănuieli pentru zdp.ro: “M-am rugat de toți directorii care s-au perindat la CSM Ploiești să mă lămurească despre aceste probleme din actele contabile, să îmi spună clar dacă este vorba despre contabilitate dublă, ca să pot face eventual o plângere penală. Nu am primit nicio lămurire pe această temă. De asemenea, am rugat conducerea clubului să îmi spună cum a fost numit al doilea director adjunct, care avea atribuții pe parte juridică, mutare pe care eu o consider ilegală. Un alt aspect care m-a nemulțumit a fost faptul că nu am fost înștiințat oficial că CSM Ploiești a dat în judecată clubul Petrolul, pentru neplata chiriei și a unor facturi de apă-canal. Mai recent, CJ Prahova a premiat câteva sute de copii de la echipele prahovene de fotbal de copii și juniori, dar CSM Ploiești nu a făcut niciun contract de închiriere a stadionului Ilie Oană, unde s-a desfășurat ceremonia. Toate aceste motive au contribuit la decizia luată.

Se pare că mai mulți antrenori și metodiști din club vor primi, la rândul lor, preaviz. Comitetul de Coordonare a aprobat, în acest sens, micșorarea numărului de posturi.

Nu este prima dată când izbucnește un scandal la Clubul Sportiv Municipal. Ba chiar a existat o anchetă penală, despre care nu s-a mai auzit nimic.

CITEȘTE ȘI:

Ancheta penala la CSM Ploiesti, care vizeaza dosare de angajari

Ziarul de Ploiești

ancheta la CSM Ploiestischimbare conducere CSM Ploiestistiri Ploiesti
Comments (0)
Add Comment