Accident mortal la Valea Călugărească, pe DN1 B. Un TIR a intrat într-o autoutilitară de salubritate, marți la prânz. Un bărbat a decedat, altul este grav rănit.
Polițiștii au stabilit că un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 41 de ani, a intrat în coliziune cu un vehicul specializat pentru activități de salubrizare, condus de un bărbat de 28 de ani, cele două vehicule deplasându-se pe aceeași bandă de circulație și în același sens de mers, respectiv Ploiești către Buzău.
În urma impactului, a survenit decesul unui bărbat în vârstă de 46 de ani și vătămarea corporală a unui alt bărbat, în vârstă de 54 de ani, ambii aflându-se în spate, pe locurile special amenajate ale vehiculului destinat colectării deșeurilor.
Persoana rănită a fost preluată și transportată la o unitate medicală, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate și efectuării investigațiilor medicale necesare.
Conducătorii celor două vehicule au fost testați cu aparatele etilotest și DrugTest, rezultatele fiind negative.
În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști, sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor circumstanțelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Ziarul de Ploiești