Accident mortal de ATV pe dealurile din zona orașului Breaza

Accident mortal de ATV pe dealurile din zona orașului Breaza. Tragicul incident s-a petrecut în seara zilei de 1 Mai. 

Vineri seara, la 112 a fost raportat un accident grav pe raza orașului Breaza, în zona Valea Târsei, după ce un ATV s-a răsturnat într-o zonă greu accesibilă.

La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție, respectiv un echipaj de pompieri cu un UTV și o ambulanță SMURD de la Detașamentul Câmpina, precum și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă de la Detașamentul 2 Ploiești. În sprijin, a fost trimis și un echipaj de la Ambulanța Prahova.

De asemenea, având în vedere dificultatea accesului în zonă, a fost solicitat și elicopterul SMURD de la Brașov.

În accident a fost implicată o familie: doi adulți și copilul lor în vârstă de 6 ani.

Minorul, rănit ușor în zona capului, a fost preluat împreună cu mama sa, care nu a suferit leziuni, fiind transportați către UPU Ploiești.

Din nefericire, în ciuda tuturor eforturilor depuse de echipajele de intervenție, a fost declarat decesul unui bărbat de 37 ani, aflat în stop cardio-respirator.

Ziarul de Ploiești

FOTO: Arhiva

accident mortal ATVaccident mortal Breazastiri Prahova
Comments (0)
Add Comment