Accident la Valea Călugărească, pe DN 1 B, miercuri dimineață. Două persoane au fost rănite.
Din primele cercetări, a reieșit faptul că un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr de 22 de ani.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a celui de-al doilea șofer și a unei tinere de 19 ani, pasageră în același autoturism. Ambii au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Ziarul de Ploiești