Accident în Ploiești, din cauza neacordării de prioritate (FOTO)

Accident în Ploiești, din cauza neacordării de prioritate, petrecut vineri după-amiază.

Incidentul din trafic s-a produs pe strada Sitarului, în dreptul intersecției cu strada Cerceluș (care are sens unic și prioritate).

În eveniment au fost implicate două autoturisme, primul condus de un bărbat de 36 de ani, iar al doilea de un tânăr de 22 de ani.

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a tânărului de 22 ani, care a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Ziarul de Ploiești

FOTO: Antonyno Dumitru

accident ploiesti
Comments (0)
Add Comment