Accident în comuna Filipeștii de Târg (FOTO)

Un accident rutier s-a produs, în această după-amiază, în comuna Filipeștii de Târg, sat Mărgineni de Jos.

La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de la Garda de Intervenție Băicoi, precum și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă din cadrul Detașamentului 2 Ploiești.

Se paare că a fost implicat un singur autoturism, în care se afla un bărbat în vârstă de 44 de ani. La sosirea echipajelor de intervenție, acesta era conștient și a fost evaluat medical la fața locului.

În urma evaluării, bărbatul a necesitat transportul la spital pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare. Acesta a fost preluat și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Ploiești de către echipajul de terapie intensivă mobilă.

Împrejurările producerii accidentului vor fi stabilite de către autoritățile abilitate.

Ziarul de Ploiești

accident Filipesti de Targ
Comments (0)
Add Comment