Accidentul a fost provocat de un șofer aflat la volanul unui autoturism marca Peugeot.
Acesta circula pe sensul Ploiești – București și nu a păstrat distanța regulamentară, astfel încât în momentul când o Dacie veche a încetinit, ca să o facă la stânga, a lovit-o în plin, din spate.
Mașina a fost aruncată pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu alte două autoturisme.
În urma impactului, primele două autovechicule arătau după cum se poate vedea în imagini. Șase victime au fost transportate la spital.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
FOTO: ISU Prahova